Alex Dima: de la studii de teologie, la „România, te iubesc!”

Alex Dima este unul dintre cei mai cunoscuți reporteri de televiziune de la noi. Este realizatorul câtorva dintre cele mai incisive anchete jurnalistice, dar și al unor reportaje menite să ne provoace să reflectăm la sufletele noastre.

Are aproape 43 de ani și un copil de 11 ani, pe Sara, care s-a născut o dată cu emisiunea „România, te iubesc!”. În adolescență, Alex plănuia să devină preot, a ajuns însă un reporter curios, care a pus gând rău hoților și corupților. Toate aceste lucruri le știai deja.

Ce nu știi încă despre Alex Dima afli în câteva minute de lectură, dintr-un dialog pe care l-am realizat acum câteva zile cu un singur scop: să reflectăm altfel la sărbătorile în care ne aflăm acum.

Loading...

Interviu acordat celor de la life.ro

Cum l-ai cunoscut pe Dumnezeu?

E mult de vorbit pe subiectul ăsta. L-am cunoscut în copilărie când mă lua bunica la biserică, cu ea, la Denii și în noaptea de Înviere. Mă culca pe niște preșuri, cocoțat pe un dulap și adormeam acolo.

Sigur, mă trezeam la un moment dat în fum de tămâie și de lumânări, în cântări, vedeam sfinții pictați pe tavan și nu știam unde sunt. Dar pentru mine nu era deloc înspăimântător, deși ar părea așa. În ciuda faptului că exact acolo unde dormeam eu era o gură de balaur. (râde). Dar mie îmi plăcea. Cam așa a început povestea cu Dumnezeu.

Apoi bunica mi-a dat o mică Biblie cu poze din care citeam întruna. Anii au trecut, iar când a venit vremea să intru la liceu, eu am zis că mă duc la Seminarul teologic. Și abia acolo am început să înțeleg lucrurile, pentru că acolo începi să înveți dogmatică.

Nu am înțeles în primii doi ani despre ce era vorba, fiindcă era foarte greu totul, făceam greacă veche, latină. Complicat. Dar mi-a plăcut.

De ce nu ai devenit preot?

Pentru că am considerat că este mai bine așa. Ca să fii preot trebuie să fii lumina lumii și sarea pământului.

După Seminar am zis că mă fac preot. După facultatea de teologie nu am mai vrut. Deci în timpul facultății mi-am schimbat gândul. Cum? În timp.

Aveam un profesor la Buzău care ne spunea. „Trageți voi foarte tare să scăpați de aici!”. Trebuie să spun că acolo, la Buzău, chiar se făcea școală, am stat la internat, aveam un orar foarte clar și strict, de rugăciune, de studiu și așa mai departe. Deci, evident că ne doream să ajungem la București.

„O să vedeți voi cum e viața de București! O să ne regretați!”, ne spunea profesorul acesta. Și avea dreptate.

La București am ieșit din rigoarea în care trăiam la Buzău, din mirosul de tămâie de acolo. La București miroase a orice altceva, a shaorma și a aburi de la metrou.

Mi-a fost teamă să nu greșesc. Preoția e foc. Înțelegi? Cu ea nu te joci. Și nu este un job, este o misiune. Trebuie să ai o credință să muți munții din loc.

Poate că am dat dovadă de lașitate că nu m-am aruncat să iau focul ăsta în brațe, dar nu regret. Pentru că, până la urmă Dumnezeu așază lucrurile, iar pe mine m-a așezat aici. Și mă simt bine așa.

Am renunțat la preoție și m-am dus un an în învățământ. De curând m-am revăzut cu colegii de atunci. Nu ne văzusem de 19 ani. Am predat religie, un an de zile, la o școală de aici, din București.

Cine te-a învățat meserie?

Meseria asta o furi: de la colegii de pe teren, de la colegii cu experiență, de la alte televiziuni de afară, căci de aici nu prea mai ai de unde să furi decât foarte rar. Te uiți ce fac alții și faci și tu.

În plus, aici am avut și niște mentori care nu ne-au lăsat să ne ducem aiurea și ne-au dat niște direcții. Și azi așa, mâine așa până când ne-am pus pe o linie și am ajuns ce suntem azi.

Bun. Filmări, anchete, deplasări, conflict, nebunie. Unde mai e Dumnezeu în povestea asta?

Peste tot. E și acolo în pădure unde mergem după hoți și ne tremură țurloaiele și mie, și operatorului, dar tot avem puterea să alergăm după ei, și când mă duc la doamna Dăncilă, peste tot este. Numai că ne luăm noi cu prostii și nu mai avem timp să-l vedem.

Ideal ar fi, iar eu încerc din când în când asta, să îți acorzi niște timp ție. Să-ți dai voie să zici piua! Stai un pic cu tine și îți faci niște socoteli.

Când ajungi la malul mării sau în Deltă și te uiți la tot ce e în jur nu ai cum să nu te gândești ce bine le-a nimerit Dumnezeu. Mă uitam dimineață pe geam la cum au înflorit copacii și cât e de bine.

Când moare omul de lângă tine este foarte greu să te mai uiți la primăvară și la floricele, fiindcă nu mai ai nici energie și nici suflet.

Continuarea pe life.ro

Lasă-ne un comentariu!
Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

x

Check Also

Florentin Pandele, primarul din Voluntari: Îmi anunț candidatura la președinția României

Florentin Pandele, primarul orașului Voluntari, a anunțat, joi seară, că intenționează să candieze la alegerile ...