Ce povestește un medic român din Munchen care nu a reușit să voteze după ce a așteptat 11 ore

În străinătate au votat peste 375.000 de români. Oamenii au aşteptat ore în şir la cozi, însoţiţi de copii sau în ploaie, iar mii de persoane nu au reuşit să-şi exercite dreptul la vot.Volume 90%

O româncă stabilită în Munchen a povestit experiența ei de la alegerile europarlamentare și referendumul pe justiției, de duminică. După ce și-a petrecut întreaga zi la coadă, ea tot nu a reușit să voteze. Tânăra și-a păstrat însă optimismul spunând că nu va renunța să lupte pentru țara ei. 

„La 20 și 15 s-a tras cordon de poliţişti în faţa noastră şi numai ei vor mai putea intra, coada se întinde în spatele nostru pe 200 de metri, dar stăm aici.

Am fost ieri la vot. Am stat 11 ore, la Consulat, am stat de la 10 până la 10.30. La 10.30 ni s-a spus că nu se poate vota, mulțimea a devenit furioasă, toţi am strigat că vrem să votăm, în acel moment ni s-a spus că vom putea toţi să votăm, pentru vreo 15-20 de minute au mai lăsat oameni să intre, am mai intrat circa 50 de persoane, și apoi ni s-a spus că sistemul de la Bucureşti s-a închis şi că voturile nu vor mai fi luate în considerare şi ne-au trimis pe toţi acasă.

Am fost aproape o mie de oameni care nu am votat. Sunt total dezamăgită de organizarea de aici. Eu nu o să renunț niciodată să lupt pentru România și să nu renunțați nici voi de acasă”, povestește Tanita Man, medic român stabilit în Munchen.

Românii din străinăte care au vrut să voteze s-au plâns de proasta organizare şi de lipsa de implicare a funcţionarilor de la secţiile de votare din străinătate.

Un român din Rimini, de exemplu, a filmat momentul în care o membră a secţiei de acolo care nu se grăbeşte cu ştampilarea buletinelor de vot, deşi la coada de afară aşteptau zeci de oameni.


Loading...
x

Check Also

Civilii ucraineni care au primit, vineri, circa 20.000 de puști automate încep acum să ia prizonieri de război ruși

Unul dintre soldații ruși capturați în regiunea Sumy a izbucnit în lacrimi. Canalul Nexta TV ...