Încălzire în toată ţara, revin precipitaţiile. Prognoza meteo pentru intervalul 23 – 25 decembrie

Miercuri (23 decembrie)

Valorile termice vor fi în creştere în toatã ţara, chiar semnificativã în sud-vest. Cerul va fi noros şi va ploua pe arii extinse în nord, centru şi la munte, în timp ce, în celelalte regiuni, înnorãrile vor fi temporare, iar ploile vor avea caracter local.

În zona înaltã a Carpaţilor Orientali şi Meridionali vor mai fi precipitaţii sub formã de lapoviţã şi ninsoare. Pe alocuri se va depune polei la munte, iar în prima parte a zilei şi în Moldova.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri pe creste, unde rafalele vor depãşi 70…80 km/h, iar pe arii restrânse şi cu viteze mai mici, în regiunile nord-vestice. Temperaturile maxime se vor încadra între 3 şi 13 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 0 şi 7 grade. În zonele joase, cu precãdere noaptea, local se va forma ceaţã.

Horoscopul de miercuri, 23 decembrie 2020

Loading...

Joi (24 decembrie)

Valorile termice, cu precãdere cele diurne, vor continua sã creascã, astfel încât vor deveni cu mult mai mari decât în mod caracteristic datei, în cea mai mare parte a ţãrii.

Cerul va fi noros în vest, centru şi nord, unde temporar va ploua, pe arii mai extinse seara şi noaptea, când în Crişana şi Maramureş ploile vor fi în general moderate cantitativ. Spre sfârşitul intervalului, în zona înaltã a Carpaţilor Occidentali şi din nordul Carpaţilor Orientali, se vor semnala precipitaţii mixte.

foto: jurnaldevreme.ro

În restul teritoriului înnorãrile vor fi temporare, iar ploile se vor semnala izolat. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri la munte, în special pe creste, unde rafalele vor depãşi 70…90 km/h, iar pe arii mai restrânse şi cu viteze mai mici şi în regiunile intracarpatice. Temperaturile maxime se vor încadra între 6 şi 15 grade, cu cele mai ridicate valori în sud-vest, iar cele minime vor fi cuprinse între 3 şi 9 grade.

Vineri (25 decembrie)
Vremea va fi caldã pentru aceastã perioadã din an în toatã ţara, dar în special în regiunile sudice şi sud-estice. Pe parcursul zilei, vor fi înnorãri în vestul, centrul şi nordul teritoriului unde pe arii extinse va ploua, în timp ce în restul zonelor cerul va fi variabil. Începând de seara aria de nebulozitate şi ploi va cuprinde jumãtatea de sud-est, iar în Transilvania şi Moldova izolat şi trecãtor vor fi şi ninsori sau lapoviţã. La munte, vor fi precipitaţii mixte şi condiţii de polei, iar la altitudini mari treptat vor predomina ninsorile.

foto: jurnaldevreme.ro

Pe alocuri se vor cumula cantitãţi de apã de 10…15 l/mp. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri la munte, local şi temporar în regiunile estice şi sud-estice şi izolat în celelalte zone. Temperaturile maxime se vor încadra între 5 grade în nordul Moldovei şi 14…15 grade în sudul Olteniei, Munteniei şi al Dobrogei, iar cele minime vor fi cuprinse între -2 şi 7 grade. Izolat şi trecãtor se va semnala ceaţã.

Sursa: Societatea Meteorologică Română

Sursa foto: jurnaldevreme.ro

Horoscopul de miercuri, 23 decembrie 2020

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

x

Check Also

Toni Grecu, despre starea sa de sănătate după COVID: «O parte din plămâni a dispărut

După aproape o lună de când a ajuns de urgență la spital, Toni Grecu a ...