Sfântul Andrei! Când e bine să pui grâul la încolțit

Cine se roagă Sfântului Apostol, cel Întâi Chemat, va fi apărat de rele!

Prăznuit în fiecare an pe 30 noiembrie, Sfântul Andrei este unul dintre cei 12 apostoli ai lui Iisus, considerat și ocrotitorul României sau patronul spiritual al românilor, fiind cel despre care se crede că a adus pentru prima dată religia creștină pe teritoriul țării noastre.

Ziua Sfântului Andrei e marcată de superstiţia legată de viitor sau de soartă. De aceea, mulţi respectă obiceiul de a pune grâu la încolţit.

Tradiţia spune că fiecare membru al familiei trebuie să aibă ghiveciul său cu grâu şi să îl îngrijească. Se ia o mână de grâu şi se seamănă într- un ghiveci cu pământ sau într-o farfurie mai înaltă.

Apoi se acoperă boabele de grâu cu un strat subţire de pământ. Grâul trebuie aşezat la fereastră, pentru a beneficia de lumină suficientă şi căldură.

Loading...

Conform tradiţiei, grâul pus la încolţit cu prilejul zilei de Sfântul Andrei “spune” câte ceva despre viitorul celui care l-a plantat. De Anul Nou, cum arată grâul aşa va fi şi sănătatea acestuia în noul an.

Dacă firele sunt zdravene şi înalte, se spune că persoana care l-a plantat va fi norocoasă şi sănătoasă în noul an. Ţăranii spun că un grâu frumos înseamnă şi o recoltă bogată pe câmpuri şi în livezi în anul care vine.

Acatistul Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi Chemat

Troparul Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi Chemat, glasul al 4-lea:

Cel ce ai fost dintre Apostoli mai întâi-chemat şi lui Petru frate adevărat, Stăpânului tuturor, Andrei, roagă-te, pace lumii să dăruiască şi sufletelor noastre mare milă.

Pe ucenicul cel întâi chemat şi următorul Pătimirilor lui Hristos, pe Andrei apostolul, fratele lui Petru, să-l lăudăm credincioşii, că pe cel ce pe păgâni din înşelăciune i-a întors la botez. Pentru aceasta îi cântăm: Bucură-te, Sfinte Andrei, Apostole!

Sufletul meu cel tulburat de gânduri şi de cuvinte rele curăţeşte-l cu dumnezeiescul tău dar, care s-a sălăşluit întru tine, propovăduitorul lui Hristos Andrei, ca, fiind curat, cântare vrednică să izvorască aşa:

Bucură-te, cel ce din pescar ai devenit apostol;

Bucură-te, că mai întâi ai avut pe Sfântul Ioan Botezătorul ca dascăl;

Bucură-te, că din ceata ucenicilor de Mântuitorul mai întâi ai fost chemat la darul apostolesc;

Bucură-te, că te-ai făcut cu multă credinţă ucenic al lui Hristos;

Bucură-te, că şi pe fratele tău Petru l-ai adus la Hristos;

Bucură-te, că împreună cu toţi apostolii ai urmat Domnului;

Bucură-te, că eşti dintre cei dintâi apostoli ai lui Hristos;

Bucură-te, că ai păstrat dragoste încuviinţată către Domnul;

Bucură-te, că pentru dragostea Lui, prin multe ţări L-ai propovăduit Dumnezeu dătător de viaţă;

Bucură-te, că propovăduind la păgâni credinţa cea în Iisus Hristos, multe necazuri ai răbdat;

Bucură-te, că ai fost bătut cu lemne şi cu pietre;

Bucură-te, că sălbaticii aceia te muşcau;

Bucură-te, Sfinte Andrei, Apostole!

Cu cuvântul Evangheliei, Andrei prealăudate, din adâncul înşelăciunii ai vânat popoarele precum te-ai făgăduit Domnului Iisus Hristos, Cel ce te-a învăţat a vâna pe oameni la credinţa Lui. Pentru aceasta cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Cel ce eşti cetăţean de taină, însuţi văzătorule, şi ritor al cunoştinţei lui Hristos cel de negrăit, care ai luat de sus Duhul cel Sfânt, grăieşti în limbi şi împarţi darurile. Pentru aceasta lăudăm darul luat şi îţi cântăm acestea:

Bucură-te, primitorule al Duhului Sfânt în limbi de foc;

Bucură-te, că prin multe ţări ai mers din loc în loc;

Bucură-te, că fiind sfâşiat de păgâni, Domnul Iisus te-a făcut sănătos;

Bucură-te, că pe mulţi dintre cei mai buni creştini i-ai hirotonit episcopi şi preoţi;

Bucură-te, că prin oraşe şi sate umblând şi propovăduind, pe mulţi i-ai făcut creştini;

Bucură-te, că, după mulţi ani de propovăduire, la sfârşit ai ajuns la mucenicie;

Bucură-te, că păgânii necredincioşi, chinuindu-te, pe cruce te-au pironit cu capul în jos;

Bucură-te, că dumnezeiescul tău suflet la cer s-a dus;

Bucură-te, că Domnul Hristos a pus scumpă cunună pe capul tău;

Bucură-te, că toate cetele cereşti pentru încununare cântări preafrumoase au cântat;

Bucură-te, că îngerii şi sfinţii cu bucurie în palatul tău osebit te-au aşezat;

Bucură-te, al Preasfintei Treimi smerit închinător;

Bucură-te, Sfinte Andrei, Apostole!

Alergat-ai cu sete la chemarea Mântuitorului, Apostole Andrei, şi de bunăvoie te-ai dat spre ascultarea învăţăturii Lui, ca un cerb la izvoarele apelor, şi tuturor le-ai propovăduit pe Dumnezeu adevărat; pentru aceasta cântăm: Aliluia!

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

x

Check Also

O mare minune a Maicii Domnului cea Grabnic Ajutătoare

După ce-i murise soțul, o doamnă din Megara a fost înștiințată de Serviciul Fiscal să ...