Vremea 28 octombrie – 3 noiembrie

Vremea 28 octombrie – 3 noiembrie cu Florin Busuioc. Când vin ninsorile

Florin Busuioc a prezentat în această dimineața prognoza meteo pentru perioada 28 octombrie – 3 noiembrie 2019. Săptămâna viitoare românia este lovită de un val de aer polar, care scade temperaturile cu 20-25 de grade Celsius.

Într-o informare meteo, ANM transmite că primii fulgi de zăpadă se vor vedea la altitudini de peste 1800 de metri, dar asta nu este tot. Zăpada, viscolul și gerul își fac simțită prezența în aproape toată țara.

Vremea pentru următoarele 3 zile

Vremea pentru începutul săptămânii 28 octombrie – 3 noiembrie se răcește peste tot, temperaturile încep să scadă în vestul și nordul României, prognoza meteo din centrul țării aduce temperaturi mai mici fața de săptămâna trecută.

Norii și ploaia își fac simtită prezenta în aproape toată țara, mai puțin Oltenia care are parte de temperaturi de până la 26 de grade.

Marți se răcesște peste tot, dar cel mai mult în vestul țării. Vor fi doar 9 grade în Bucovina şi cel mult 23 de grade în sudul extrem. Ploile cuprind majoritatea zonelor; se înteţeşte şi vântul, iar pe crestele montane apar ninsorile şi lapoviţă.

Vremea în București

În Bucureşti am început ziua cu ceata densă, în special la marginea oraşului. Aceasta se risipeşte treptat, aparele soarele şi se încălzeşte. Maximă ajunge pe la 22 de grade. Şi mâine dimineaţă mai sunt condiţii de ceaţă; în rest avem cer senin şi se face mult mai cald decât ar fi normal.

La fel va fi şi luni: vreme foarte caldă; soare, câţiva nori; poate şi ceva negura la începutul zilei. Pe la amiază se ating din nou 23 de grade. Marţi se răcoreşte puţin, însă tot va fi mai cald decât în mod obişnuit. Vântul devine activ; se-aduna norii, iar noaptea e posibil să plouă slab.

Când încep ninsorile

Prima zapadă de anul acesta va fi ca de obicei la munte, deși a mai nins și la începutul toamnei, adevarata iarnă se instalează de marți al altitudini de peste 1800 de metri unde se anunță lapoviță, ceațtă densă, dar și ninsori abundente.

Luni și marți temperaturile vor fi blânde, dar săptămâna 28 octombrie – 3 noiembrie aduce temperaturi care abia trec de zero grade Celsius și multe termometre vor ingheța cu temperturi negative.Nu uita sa distribui acest articol si prietenilor tai!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

x

Check Also

Câinele fără adăpost a devenit viral pentru că doarme cu o suzetă

– Reacţiile oamenilor nu au întârziat să apară Orice iubitor de animale va căuta compania ...